ACTUALITATEA - Actualitatea misiunii
Index articol
ACTUALITATEA
Actualitatea politică
Actualitatea educaţională
Actualitatea chemării în lucrarea lui Dumnezeu
Actualitatea misiunii
Actualitatea muzicală
Actualitatea credinţei
Actualitatea medicală
Toate paginile

 

Actualitatea misiunii

 

Bodo (Proconsul) s-a pocait! Interviu cu Bodo

 

 Iacob Emanuel: E adevarat ca Bodo s-a pocait? Anul trecut se vorbea de Dragos si Robert ca s-au pocait. Acum Bodo?

Bodo: Este adevarat, m-am pocait si botezat aproximativ acum 7 luni, impreuna cu sotia mea Loredana si Dida Dragan, in Biserica Riul Vietii de catre Pastorul Razvan Mihailescu, un om ales. Dragos – chitara si Robert – clape impreuna cu sotiile lor,  s-au intros la Domnul acum 5 ani. Poate va intrebati de
ce nu am facut-o si eu tot atunci, dar sunt sigur ca acesta a fost timpul meu, dupa cum stim cu totii, bunul Dumnezeu are plan cu fiecare si dupa cum spune CUVANTUL in Eclesiastul 3.11 “orice lucru Domnul il face frumos la vremea lui”.

Ia cob Emanuel: Cum l-ai descoperit pe Dumnezeu si unde l-ai intalnit pe Domnul si care a fost motivul concret, persoana sau evenimentul care te-a facut sa te pocaiesti?

Bodo: O spun cu cea mai mare dragoste pentru toti fratii mei de credinta, ca Domnul sa-i binecuvanteze, pentru ca stiu ca sunt rodul unor rugaciuni intense care poate au durat si ani. sunt foarte fericit ca am facut acest pas intr-un moment cand eram in deplina cunostinta. Nu am decis cand mi-a fost rau sau greu, ba dimpotriva.

Iacob Emanuel: Ce te-a determinat sa alegi aceasta cale? Ce ai simtit atunci?

Bodo: Recunosc ca a contribuit si sotia mea Loredana. imi repeta mereu dupa nunta si dupa ce ne-am mutat in casa noua: ce bun e Domnul! noi ce  facem pentr El? cum sa-I rasplatim bunatatea? vedeam clar ca nu aveam nicio contributie pentru tot ce ni se intampla….asta a fost declicul .

Iacob Emanuel: Cum te simti spiritual vorbind ca si COPIL AL LUI DUMNEZEU? Esti fericit ca IL ai pe EL in viata ta?

Bodo: Ne simtim foarte protejati si speciali… suntem in lume, dar nu facem parte din lume…poate suna arogant dar copiii Domnului stiu despre ce vorbesc, iar cei ce nu sunt inca, sa ia decizia asta, pentru ca numai asa pot intelege sentimentul de protectie si dragoste Divina.

Iacob Emanuel: Ce te asteaptai sa gasesti in biserica?Ce asteptari ai de la “noua” relatie cu Dumnezeu?

Bodo: pentru ca am inteles ca numai EL stie ce e bine pentru noi, asteptarile mele sunt atat de mari pe cat sunt si de reale. o sa-l citez pe Bill Hybles care spune: Lasii nu rezista mult in calatoria lor spirituala. este nevoie de enorm de mult curaj pentru a te pocai si a deveni crestin.e nevoie de enorm de mult curaj pentru a urma calauzirea lui Dumnezeu in viata crestina.unele din chemarile Sale solicita tot ceea ce poti da mai bun. unele din testele Sale iti testeaza limitele. unele din aventurile Sale scot la iveala mari temeri si indoieli. am incheiat citatul. Deci ma rog la Dumnezeu sa nu devin las si sa rezist acestei ” aventuri”  unice.

Iacob Emanuel: Toata trupa PROCONSUL este pocaita?

Bodo: Suntem eu si sotia mea Loredana, Dragos – chitara si Robert – clape impreuna cu sotiile lor. Ne dorim ca toti membrii formatiei sa se pocaiasca, dar am credinta ca Domnul e la treaba.

Iacob Emanuel: O sa lansati un album crestin? daca da cand?

Bodo: Nu este exclus sa scoatem un album crestin insa nu s-a demarat nimic deocamdata in sensul asta. Loredana este mult mai atenta acum la versurile melodiilor de pe albumele noastre si constata de fiecare data ca multe din cantece au mesaj crestin. Inc-odata se vede clar cine a fost muza noastra, poate ca nici eu cand compuneam versurile nu constientizam. Puteti asculta de pe albumul Sens Unic, melodia Sunt al Tau, care este exclusiv inchinata Domnului. Versurile sunt compuse de Carmen, sotia lui Dragos . Sotiile noastre au de fiecare data lacrimi in ochi cand o cantam la concerte.

Iacob Emanuel: Cum o sa va descurcati in viitor? o sa mai cantati la evenimente necrestine?

Bodo: In continuare cantam la evenimente necrestine, pentru ca si oamenii de acolo au nevoie de mesajul nostru, si oricum niciodata nu scapa la sfarsitul fiecarui concert nebinecuvantati.

Iacob Emanuel: Ce zic prietenii tai de aceasta schimbare din viata ta?

Bodo: Sunt putini prietenii mei care stiu ca m-am pocait. pentru mine este mai important sa vada schimbarea in mine ca om, decat sa le spun ca m-am pocait si comportamentul sa fie la fel. cati oameni nepocaiti au un comportament demn de urmat si invers?!

Iacob Emanuel: Ati fost la Concert lui Michael W. Smith de la Brasov?

Bodo: Mi-as fi dorit tare mult, dar am fost plecati  la Cahul, Rep Moldova, unde am avut un concert. Sotia a fost impreuna cu niste surori din Biserica

Iacob Emanuel: In final am sa te rog sa transmiti un mesaj tuturor vizitatorilor www.crestintotal.ro

Bodo: Le doresc tuturor fratilor si surorilor in credinta comportamentul lui Isus Cristos: curaj, rabdare, dragoste blanda, dragoste sacrificatoare, dragoste radicala, dragoste apriga, disciplina si CREDINTA

ASTEPT PARERILE VOASTRE

Bodo: Suntem curiosi ce impact are… Domnul sa binecuvanteze toate parerile si sa ierte ce nu e dupa voia Lui! Amin

Interviu realizat de IACOB EMANUEL, CrestinTotal.ro

 

 


 

 

din presa internaţională

Vizita unui misionar pune capăt așteptării de 20 de ani a unui om de a auzi Evanghelia

Dumnezeu l-a adus pe Aker și echipa lui de voluntari de la Biserica ”Southern Baptist” la un bărbat pe nume Solomon*  care trăia cu familia sa într-un sat izolat din munți. Aker a împărtășit cu Solomon Evanghelia și acesta imediat a crezut.

Dar cel mai uimitor lucru pe care Aker nu-l poate uita este ceea ce Solomon i-a spus după ce s-a pocait.

Solomon i-a spus lui Aker ”Cu douăzeci de ani in urmă, am înțeles în inima mea că undeva sus este un Dumnezeu. Dar nu știam nimic despre El. Deci m-am rugat în fiecare zi ca El să trimită pe cineva să îmi spună cine este El. Dumnezeu mi-a răspuns astăzi la rugăciune și tu ai fost trimis de El la mine.”

Aker a spus ”Aceasta a fost probabil cea mai frumoasă experiență misionară la care am participat. Nu am făcut nimic special… Dumnezeu a orânduit acel moment din timp.”

Imediat Solomon a început să spună la toți despre unicul și adevaratul Dumnezeu și foarte curînd șase persoane din satul său s-au convertit, printre care erau și soția și fetele lui Solomon. Medicul local a observat aceasta și l-a amenințat public pe Solomon că dacă nu încetează el va fi blestemat și în trei zile va muri. Solomon a refuzat să stea tăcut și după patru zile oamenii din sat au văzut că Solomon este viu, și au vrut să știe cum așa?

Aker spune că Solomon a spus la tot satul despre Isus. Într-o singură zi 80 de oameni și-au incredințat viața lui Isus.

Aker explică ”Acești oameni trăiesc cu frică în fiecare zi, fiind amenințați cu spirite rele. Orice fac ei… în ce direcție este casa, cînd se căsătoresc, ce mănîncă – totul este bazat pe faptul de a încerca  să mulțumească  spiritele rele.”

Faptul că Solomon nu a murit după cum a spus medicul, a uimit pe toți.

Patru ani mai tîrziu Dumnezeu l-a folosit pe Solomon în a aduce mai mult de 400 de oameni la credință. Acești oameni sunt din trei sate din apropierea satului lui Solomon. Trei biserici au fost plantate. Aker spune că Buna Veste se răspîndește acum în al patrulea sat.

” Am ajuns de la zero creștini … la 147 în doar cinci luni. Niciodată nu voi putea ajunge în toate satele – este imposibil…. de aceea trebuie să pregătim oameni creștini care să răspîndească Evanghelia la alții.

Dar nu doar sătenii lui Solomon au auzit despre Isus.

Aker admite ” Dacă mă intreba cineva acum cîțiva ani…ai crezut că Dumnezeu va face aceste lucruri? Aș spune da… cred că ar fi  făcut. Dar nu am văzut să facă. Eu  cred in mintea mea ca Dumnezeu poate face aceasta. Am crezut eu in inima mea că ar face? Atunci în trecut, sincer să fiu, aș spune că nu.”

“Dumnezeu l-a pregătit pe Solomon timp de 20 de ani…. Eu sunt mulțumitor lui Dumnezeu că mi-a permis să fiu parte din acestă lucrare.

* Numele au fost schimbate.

Sursa: www.christiantelegraph.com

 



 

 

“LA MULŢI ANI !”

de Marcus DUMITRU

Încep cu câteva exemple din cartea Daniel:

Haldeii au răspuns împăratului în limba aramaică: „Vecinic să trăieşti, împărate! (3:9)

Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului şi mai marilor lui, a intrat în odaia ospăţului, a luat cuvîntul şi a vorbit astfel: „Să trăieşti vecinic, împărate! (5:10)

Apoi aceste căpetenii şi dregătorii aceştia s'au dus cu mare zarvă la împărat, şi i-au vorbit aşa: „Să trăieşti vecinic, împărate Dariu!” (6:6)

Urarea de a trăi ani îndelungaţi îşi are originea în zorii omenirii, şi iniţial era vorba de mai mult decât de un număr finit de ani. Orice mare suveran dorea să dăinuiască veşnic şi dacă moartea îl ajungea din urmă, se îngrijea ca amintirea lui să dăinuiască. Dacă religia facilita asta, era ridicat la rang de zeu, sau mumificat, sau reîncarnat etc. Vorbesc în special de suverani pentru că ei nu aveau limitare în resurse şi eforturi pentru a încerca nemurirea cu orice preţ. Restul oamenilor aveau să se mulţumească cu mai puţin, după posibilităţile fiecăruia.

Aşa că "La Mulţi Ani" e o ambiţie mică şi umilă.

Ce e cel mai interesant e că acest vis al prelungirii zilelor, dacă se poate pentru totdeauna, pe care neamurile l-au visat, s-a făcut AIEVEA şi REAL prin revelaţie. Întâi iudaismul, apoi creştinismul, au arătat că viaţa veşnică e o realitate şi că nu este deloc greu de ajuns la ea. Prin Isus Cristos, ambiţia de odinioară de a trăi mulţi ani cu sănătate, a fost înlocuită cu fericirea vieţii veşnice, prin har.

De când am înţeles asta, mi se pare şi mie un pic ciudat să urez cuiva la mulţi ani. Mai departe decât o simplă formalitate, o sintagmă prietenească care se potriveşte evenimentului... cred că este expirată pentru mine, în omul cel nou. Nu îmi doresc mulţi ani pe pământ, în sensul că ştiu că bătrâneţea aduce cu sine multe necazuri şi neputinţe. Şi Pavel prefera să meargă "dincolo" că i-ar fi fost personal mai bine, dar se gândea şi la cei lăsaţi în urmă.

În Lege Dumnezeu promite celor care îl ascultă o viaţă lungă. În special porunca a V-a e însoţită de o făgăduinţă, aşa cum ştiu toţi copiii de pocăiţi: “ ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ”. Proverbele lui Solomon de asemenea spun că înţelepciunea aduce viaţă lungă, pe când nebunia te omoară repede. Versetele despre aceasta sunt nenumărate.

Deşi Legământul cu poporul Israel este ceva special, nerepetabil şi neaplicabil Neamurilor sau Bisericii, ar fi să remarcăm totuşi că în mod general moartea e ceva rău iar viaţa lungă e ceva bun, o binecuvântare de la Domnul, nu numai pentru Evrei.

Aşa că în lipsă de altă aspiraţie, necredincioşii au toate motivele să îşi ureze "La Mulţi Ani". Însă noi, care am primit mai mult decât atât, mai are rost să vedem în mulţi ani pe pământ o formă de binecuvntare? Răspunsul este, oricum, DA! Moartea este cel mai ne-natural element din Creaţie, un intrus cu care trebuie să luptăm, şi este datoria noastră creştinească. Altfel, de ce am mai face orice pentru binele terrenal al oamenilor: Să moară de foame, de boli, de tristeţe... că oricum moartea nu contează, ci doar cum mori. NU?

Aici e o ciudăţenie a creştinismului: Este singura religie din lume care, în acelaşi timp este şi cerească şi pământească, care iubeşte şi cerul şi pământul, ca parte a planului lui Dumnezeu.

C.S. LEWIS zice că în creştinism este un paradox religios: în acelaşi timp iubeşte şi respinge naturalul. Spitalele creştine sunt exemple clare ale acestui paradox: "se luptă împotriva morţii cu toată sinceritatea, cu măiestrie şi calm, aşa cum ar face-o orice umanist secular, în timp ce se recunoaşte în tot timpul că moartea este şi spre bine şi spre rău, ceva pe care umanismul secular nici nu-l visează! Lumea, ştiind că toate comorile noastre adevărate sunt dincolo de mormânt, s-ar aştepta să fim mai puţin preocupaţi decât alţii despre ce se întâmplă în această lume, ca şi cum moartea nu ar fi importantă. Dar noi nu gântim aşa, pentru că îl urmăm pe Cel care a plâns la mormântul lui Lazăr - nu neapărat pentru că era mâhnit de plânsul Mariei şi al Martei, nici cum cred unii, din cauza lipsei lor de credinţă, ci pentru că moartea, plata păcatului, este chiar mai oribilă în ochii Lui decât în ai noştri. Natura pe care el o crease ca Dumnezeu, natura pe care şi-o asumase ca Om, zăcea acolo în faţa lui în ruşine şi putoare, mâncare pentru viermi. Deşi urma să o reînvie în următoarele clipe, El a plâns din cauza ruşinii morţii. Ca să îl să citez pe un profesor de-al meu care zicea: Şi asta ne aduce iarăşi la un paradox. Dintre toţi oamenii, noi suntem cei care aşteptăm cel mai mult de la moarte; şi totuşi nimic nu ne va împăca vreodată cu ea ... adică cu ne-naturalitatea ei." (C.S.Lewis-"Some Thoughts", articol publicat în ediţia "God on the Dock").

Mă simt în acelaşi gând şi eu, de aceea, voi continua să spun cu toată sinceritatea, la creştini şi necreştini, această formulă, ca o dorinţă de binecuvântare: LA MULŢI ANI, omule!
E un pericol cumva să căutăm să fim atât de "spirituali" încăt să uităm că si pământul este tot al Domnului, cu oamenii şi vitele, cu zilele şi anii?

 



 

Actualitatea misiunii - În Peru

 

O vară calmă - iulie 2010
Marcus şi Adina Dumitru

În această vară ne găsim singuri în San Fausto, fără familia Acatrinei care se află în România. Ne aşteptam să fim supra-aglomeraţi de responsabilităţi şi cu zilele pline. Însă din fericire în acest timp al anului satul pare foarte liniştit şi zilele trec uneori pe nesimţite. Uneori se face aşa linişte că se pare că am rămas singuri pe lume, doar noi cu jungla. Deşi după amiază avem timp de relaxare, realitatea e că avem săptămâna ocupată aproape complet de clasele de la şcoală. Curând începe sezonul de cules aciote şi oamenii deja sunt duşi la ogoare, să înceapă campania agricolă de vară-toamnă.

Drumul de întoarcere de la Lima a fost mult mai plăcut ca altă dată din cauză că s-au apucat de reparat părţile mai urâte de pe traseu. Aşa că în loc de 10 ore, am făcut doar 7 din  La Merced la  Puerto Bermudez. Am găsit orăşelul mai curat ca niciodată, decorat, pictat, cu drumurile toate reparate, cu ocazia celei mai importante sărbători din jungla Peruană: Sfântul Ioan Botezătorul, considerat patronul apelor... deci al Amazonului. Este o sărbătoare foarte mare, cu mâncăruri tipice, numite „juanes” (ioan-uri, mai pe româneşte), din orez condimentat şi carne, fierte, învelite în frunze aromatice, în formă de căpăţână. În felul acesta, se comemorează tăierea capului Botezătorului... şi se mănâncă pe plajă, lângă râu. Un pic ciudat, toată treaba aceasta, fiind clar o tradiţie catolică, impusă peste o junglă de oameni marginal catolici. În restul ţării unde oamenii pot fi consiteraţi majoritar catolici, sărbătoarea nu este atât de mare şi împământenită.

Când am ajuns în port am găsit barca ca nou-nouţă, căci am lăsat la cineva contract să îi schimbe smoala şi să o revopsească. Treaba a ieşit binişor, dar tot au rămas găurele ne luate în seamă şi se mai strecoară apă. Însă cealaltă barcă, mai mică, pe care o foloseam mai mult nu mai e utilizabilă. În ultimul drum cu ea s-a crăpat scândura din spate pe care stă motorul, şi intră multă apă din cauză că smoala a îmbătrânit. Aşa că va trebui să intre şi ea în reparaţii capitale. Între timp pomul tăiat în pădure pentru o canoe nouă se odihneşte căci nu am timp să mă ocup de el, nici drujbă să-l tai, nici apă în râu să scot canoa de acolo. Asta mă cam nemulţumeşte, dar trebuie să mă conformez cu situaţia.

Motorul ne-a făcut o surpriză tare neplăcută, căci de abia plecasem pe râu, şi s-a supraîncălzit imediat. Deşi plecasem cu el bine din port, cum am accelerat s-a stricat pompa de apă pentru răcire. Aşa că s-a oprit în mijlocul râului, cu fum ieşind pe toate părţile. Aveam barca plină cu lucruri, plus pasageri. Am rămas opriţi pe un mal, până s-a răcit motorul, l-am desfăcut şi am văzut că n-am ce să-i fac acolo pe loc. Adina a găsit o barcă să o ia înapoi spre Bermudez. Pe mine m-a remorcat altă barcă şi am ajuns şi eu mai târziu. Între timp Adina deja discutase cu vecinul nostru Juan să ne împrumute motorul lui ca să ajungem acasă. Aşa că am lăsat motorul stricat în locul motorului împrumutat, şi am ajuns până la urmă după amiază acasă.

A trebuit deci să mă întorc a doua zi să înapoiez motorul şi să îl repar pe al nostru. Din fericire am găsit repede problema, am avut şi piesa ca să o înlocuiesc, am fost la un atelier mecanic şi mi-am fabricat o piesă care îmi lipsea, şi am terminat destul de repede reparaţia, fără să mă coste mai mult de 20 de lei. Mecanicul de aici e tare priceput, m-a mai salvat din situaţii mult mai rele, însă mă lasă pe mine să mă ocup de toate detaliile, şi el doar mă învaţă ce am de făcut şi verifică dacă totul e bine. Aşa nu îmi iese reparaţia scump.

La San Fausto am găsit curtea foarte curată. Rosalia şi două din elevele noastre ne-au menţinut bine gospodăria. Aşa că ne-am instalat repede şi am trecut direct la treaba principală, predatul la şcoală. Majoritatea elevilor şi-au făcut temele, sau cel puţin au încercat să le facă, ceea ce e mulţumitor. Cine nu şi-a luat deloc timp să se preocupe de şcoală a fost Celestina, care tocmai născuse cu trei zile înainte să apărem noi. Deci am iertat-o pentru că am considerat-o în „vacanţă prenatală”. A născut în Bermudez, sub observaţia doctorului, după ce s-a chinuit o zi cu dureri. Copilaşul e un băieţel simpatic, un pic sub greutate, căruia i-a pus numele Adam! E al doilea Adam din zonă, după băieţelul Rosaliei. Se pare că dintre toate personajele biblice, cu Adam sunt cel mai familiarizaţi.

Am reluat şi religia la şcoală, şi am văzut că nu au uitat lecţiile învăţate până acum acest an. Am început să le explic creaţia omului celor de clasa întâi, şi stăteau foarte atenţi. Le explicam cum semănăm noi cu Dumnezeu, deşi Dumnezeu n-are trup. Este destul de greu de acceptat pentru ei că omul are duh în el cât timp e viu. Concepţia tradiţională e că omul se transformă în duh de abia după ce moare. Dar în Geneza 2:7 ni se arată tocmai că omul nu a devenit făptură vie până când Dumnezeu nu i-a suflat duh de viaţă în nările unui trup inert, făcut din ţărână.

La clasa celor mari a fost iarăşi interesant să văd entuziasmul lui Maniuco aflând că Dumnezeu le-a trimis mâncare din cer şi apă din stâncă israeliţilor din pustie. Se minuna şi se mira în acelaşi timp că aceşti oameni nu se încredeau încă în bunătatea şi puterea lui Dumnezeu manifestată deja de atâtea ori în favoarea lor. Şi să nu credeţi că i-am povestit încă de câte ori vor mai continua să facă acelaşi lucru, timp de încă 40 de ani. Sper să înţeleagă mesajul şi să îşi descopere singur aceeaşi stare de inimă ca a israeliţilor, ca să se poată pocăi de ea.

Acum, un lucru cu adevărat greu pentru noi e să fim ocupaţi zilnic 6 ore la şcoală şi când venim acasă de abia la ora 2 după masă, la noi încă nu e după masă căci trebuie întâi să facem ceva de mâncare, să mâncăm, şi de abia mult mai târziu devine „după masă” la noi. Ziua trebiue să continue pregătind lecţiile pentru următoarea zi. Cum am rămas doar noi doi, se simte destul de mult lipsa lui Liviu şi a Amaliei, care preluau o parte din ore. Ne gândim că într-un fel sau altul trebuie să găsim un profesor sau doi ca să le delegăm o parte din responsabilitate. Dar dacă nu e un misionar ca noi care lucrăm voluntar, o sa trebuiască plătit lunar. Elevii noştri nu o să aibă poate niciodată banii respectivi, deci tot noi suntem responsabili să găsim finanţele şi pentru asta.

Deocamdată n-am ajuns la Amambay şi încă nu am reluat învăţătura cu familia Puniro. Ne-am văzut cu unii din ei şi ştim că sunt bine. Urmează să ne punem de acord cum continuăm, şi unde vom face pe mai departe studiul.

Acum că am revenit în sat, Rosalia a început iar să ne viziteze duminicile, ca să mă ajute la traduceri şi să recapitulăm din Biblie lucrurile pe care le-a mai uitat. Vedem că e bine cu sănătatea, dar va trebui să meargă anul acesta la Lima iar la control pentru a verifica în ce stare se mai află, dacă pastilele îşi fac efectul. Deja am făcut câteva aranjamente pentru ca un frate creştin de la spital să se ocupe de programarea consultaţiilor şi analizelor, depinde doar să îl anunţăm când o ducem pe Rosalia.

Din fericire nu a mai rămas multă treabă de făcut pe lângă casă, majoritatea lucurilor importante am reuşit să le facem deja cu Liviu şi Amalia înainte să plece în România. O singură treabă ar fi urgentă, şi anume să dau jos toate panourile solare de pe casă să le verific şi să le curăţ, căci nu prea îşi mai fac treaba bine. Asta e o treabă destul de complicată şi nu o pot face singur, dar Macedonio mi-a zis că ar avea un pic de timp să vină să mă ajute. Şi el în Buenaventura e în aceeaşi situaţie ca şi noi, doar că şi mai ocupat, cu mai multe ore la şcoală, iar Nita cu grădiniţa. Ines a trecut de primul trimestru de sarcină, i-au trecut greţurile şi deocamdată sunt bine cu Gregorio, ajutându-l pe Macedonio în Buenaventura, dar vor trebui să iasă iarăşi la Lima pentru a se ocupa de această sarcină.

Mulţumim lui Dumnezeu deci pentru zile liniştite, pentru o vară domoală şi rutinară, care sperăm să continue aşa. E adevărat că în general cuvântul rutină e asociat repede cu plictiseala. Dar noi am sperat mult timp să avem parte şi de vremuri fără agitaţie, fără probleme, fără tristeţe, în care să putem să ne ocupăm în linişte şi pace de învăţătura Cuvântului, pas cu pas, într-un cadru organizat. Totuşi de multe ori, asemenea perioade au fost repede curmate de tot felul de probleme, căci potrivnicul nostru, Diavolul, nu este mulţumit când Împărăţia lui Dumnezeu avansează.

Aşa că rugaţi-vă pentru noi, pentru sănătatea noastră trupească şi spirituală, pentru poporul aşeninka, pentru elevii noştri, pentru tot felul de nevoi practice precum lucrurile care se strică şi mereu trebuie reparat câte ceva. Vă mulţumim mult că datorită donaţiilor multora dintre dumneavoastră, putem continua aici, schimbând şi mişcând lucruri de care altădată nu-i păsa nimănui. Şi toate acestea ştim că vin de la Dumnezeu care vrea ca nici unul să nu piară ci să vină la cunoştinţa adevărului.

Cu drag, din Peru,   Marcus şi Adina Dumitru