Interviu

Daniel Gabriel Cuculea

 

Theodor Octavian Cuculea (fiu): Dragă tată, peste puţine zile site–ul Colegiului Evanghelic DUMITRU CORNILESCU va fi lansat, şi acest proiect la care te văd că lucrezi de mult timp va fi public. Ce aşteptări ai?

Daniel Gabriel Cuculea (tatăl): Fiule, am o aşteptare temperată, adică echilibrată, e un semn de normalitate. Nu trebuie să credem că nu s-a întâmplat nimic, dar nici că s-a întâmplat o revoluţie; nu, e ceva normal, ceva ce trebuia să se întâmple...

T.O.C.: Cum crezi că va schimba această şcoală viaţa comunităţii, viaţa studenţilor şi viaţa profesorilor?

D.G.C.: Comunităţile vor avea, de acum încolo un reper, un standard, la care să se raporteze (lucru care lipseşte în prezent). Studenţii vor fi uimiţi să afle lucruri noi, lucruri pe care simpla predică din adunare nu le-ar putea oferi nicicând. Ei vor fi mai bine echipaţi pentru slujire, şi comunitatea, per ansamblu, va fi întărită. Profesorii vor fi stimulaţi să producă în decursul generaţiilor schimbări de mentalitate şi o nouă atitudine faţă de viaţă şi faţă de lucrarea lui Dumnezeu, în general.

T.O.C.: cum arată o comunitate fără şcoală şi cum arată o comunitate cu şcoală?

D.G.C.: cum arată o comunitate fără şcoală ştim: fiecare crede că numai ce spune el este adevărat şi că opinia din biserică trebuie să însoţească numaidecît părerea liderului oficial. Aşa a fost şi aşa va fi mereu, în orice timp şi în orice comunitate. Şcoala introduce un concept nou: ierarhia cunoştinţei, adică lista premianţilor şi lista codaşilor. Aceste liste nu  ţin seama de vârstă, vechime sau pregătire şi poziţie sociale. Acest lucru va face ca şcoala să nu fie bine privită şi bine primită de unii din cei de azi, din epoca de tranziţie...

T.O.C.: Deci, dacă înţeleg bine, unii te vor urî pentru asta?

D.G.C. : Da, fiule, unii din cei de azi mă vor urî poate, pentru asta, dar alţii, sper, cu mult mai mulţi, mă vor iubi(ferici) în viitor.

T.O.C.: Şi atunci, merită atîta efort, atîta bătaie de cap?

D.G.C.: Tu ce crezi, merită să–ţi duci lucrarea la bun sfîrşit, ca Domnul Isus, sau să faci doar ce place unora sau altora dintre oameni, la un moment dat?

T.O.C.: Insist să te întreb, dacă faci un lucru bun, de ce trebuie să te aştepţi, neapărat, la un lucru rău?

D.G.C.: Pentru că la mijloc este , întotdeauna, lupta dintre bine şi rău, dintre Dumnezeu şi Satan. Răul este molipsitor, binele, nu. El cere sacrificii, aşa cum bobul de grâu trebuie, mai întâi să moară, pentru a rodi însutit. Rezultatul lui Dumnezeu se vede la urmă, urma alege...

T.O.C.: Şi atunci, te întreb, cum îi stimulăm noi pe cei necredincioşi să vină la mîntuire, dacă le spunem că îi aşteaptă necazuri şi greutăţi?

D.G.C.: Nu le spunem acest lucru, pentru că îl vor înţelege ei singuri. Viaţa pe pământ însăşi este o călătorie cu greutăţi şi necazuri, nu destinaţia finală. Duhul este cel ce descoperă aceste lucruri şi drumul fiecărui slujitor. Noi trebuie să–l echipăm pe ucenic să urmeze treptele consacrării: ucenic, tovarăş de slujbă, tovarăş(sau camarad) de luptă – aşa ne învaţă Sf. Ap. Pavel–, după aceasta, Duhul desăvîrşeşte slujba fiecăruia.

T.O.C.: Ce aduce nou această şcoală, sau ce ar trebui să aducă nou?

D.G.C.: Această şcoală cred că va spune multe lucruri care nu s–au spus încă. Această şcoală cred că va descoperi, după atîta timp, planul specific al lui Dumnezeu pentru poporul român şi rostul nostru în cadrul lucrării lui Dumnezeu cu privire la neamul  românesc. Cred că această şcoală ar trebui să pună ordine în teologia care se proclamă de la amvon şi va netezi drumuri noi de abordare atât al actului închinării cît şi al proclamării(evanghelizării) şi învăţăturii creştine. O şcoală este destinată să producă idei, explicaţii, motivaţii şi abordări noi; din păcate, de ani şi ani, noi auzim aceleaşi lucruri repetate mereu şi mereu... iar atunci cînd nu este descoperire, nu este nici credinţă, nici bună rînduială, nici roade vrednice de credinţă. Dar tot nu ar fi destul, o şcoală nu trebuie doar să explice lucrurile, ci ar trebui să se implice în a învăţa cum se construieşte, şi a arăta cum se construieşte...

T.O.C.: Nu crezi că îţi ridici prea sus ştacheta şi că le dai altora aşteptări prea mari, crezi că vei reuşi, crezi că se vor face toate acestea, cîte ai zis?

D.G.C.: Da fiule, eu cred că toate acestea se vor întîmpla în generaţia noastră, cred că şcoala îşi va duce la bun sfârşit misiunea ei şi toate sufletele implicate vor fi binecuvântate că au avut privilegiul să fie părtaşe la această lucrare. Iar tu, fiule, vei citi poate o explicaţie, peste ani, pe un colţ de pagină, prin care eu, tatăl tău pământesc, îţi voi dezvălui cum de am avut curajul să–ţi transmit o asemenea îmbărbătare şi o asemenea viziune, care să te însufleţească în anii ce vor veni...

T.O.C.: Merci, papa... am să reţin acest lucru.

Covasna, 30.07.2010