Studii / Cercetari
Index articol
Studii / Cercetari
Studiu de caz
DILEME ETICE ÎN CREŞTINISMUL ROMÂNESC DIN PERIOADA REGIMULUI COMUNIST ŞI POST-COMUNIST
O Reforma Moderna
Studiu biblic 'Planul de mantuire'
Toate paginile

Schimbări ale modului de gândire în spaţiul românesc

 

Prezenta lucrare a fost expusă de Daniel-Gabriel Cuculea în cadrul mesei rotunde organizată la 31.08.2009 de biserica evanghelică "Măreţul Har" din Pucioasa,

 

Modul de gândire al unui popor se materializează în produse culturale, comportamente şi atitudini.

Utilizând tehnica arheologiei sociale vom analiza :

a. societatea rurală tradiţională; obştea sătească

b. modul de gândire specific oraşelor; mahalaua

c. modul de gândire comunist

d. modul de gândire în societatea post-comunistă de tranziţie.

e. post-modernism şi societatea globală


a. Societatea rurală tradiţională

Pînă acum cîteva decenii (anii `50 –`60) Romania a fost o societate predominant agricolă şi rurală. Ruralitatea şi-a pus amprenta asupra întregului mod de gândire inclusiv asupra celor specifice societăţilor urbane.

Obştea sătească funcţiona printr-un mecanism de auto-reglare bazat pe un teritoriu, o populaţie şi tehnici de producţie locale. Intervenţia colectivităţii în viaţa locală se concretiza în:

–interesul obştei era preponderent în stabilirea vecinătăţilor, stabilirea culturilor şi a tehnicilor de producţie

–pe lângă atribuţii economice obştea avea o funcţie poliţienească şi judecătorească

–amestecul obştii în crearea şi aplicarea “obiceiului pămîntului“ (cutume locale sau legi nescrise dar implacabile).

–amestecul obştii în viaţa de familie şi în comportamentul tuturor locuitorilor

–amestecul în reglementarea relaţiiilor intercomunitare şi extracomunitare

Din acest mod de organizare socială decurge un anumit mod de gândire:

–libertatea individului este atâta cât să nu afecteze interesele comunităţii

–individului i se asigură protecţie în schimbul respectării obiceiurilor locului şi intereselor comunităţii

–individul gândeşte şi se comportă conform normelor comunitare; el se supune valorilor locale stricte. Valorile principale sunt: pământul, familia, comunitatea, credinţa creştină (ortodoxă în principal)

Modelele de viaţă din comunităţile rurale tradiţionale nu trebuie idealizate. Există această tendinţă la cei urbanizaţi excesiv, ca o tânjire după un mod ‘natural’ de viaţă.

Ţăranul munceşte din greu. Modul lui de gândire este pesimist şi fatalist, supus permanent stresului cauzat de secetă, grindină, dăunători, îmbolnăvirea animalelor sau a familiei, jafurile la drumul mare, taxele exagerate ale boierilor sau ale statului. În plus, spiritul comunitar nu poate ascunde disputele locale, luptele pentru resurse şi prestigiu.

Aceste trăsături ale modului de gândire rural au fost foarte răspîndite în societatea românească.

Unitatea modului de gîndire a fost dată de:

1. natura ocupaţiilor– agricultura şi păstoritul

2. religia comună

3. schimburile culturale (transhumanţă, schimburi de produse de la cîmpie la munte, pelerinaje religioase, oastea ţării etc.)

Modernitatea a forţat însă schimbări – lente dar consistente; treptat, în mediul rural se manifestă valori şi norme noi şi se produce o schimbare a modului de gândire, astfel:

–satele îşi diminuează capacitatea de creaţie folclorică; societatea globală nu mai oferă motivaţie pentru creaţie, iar ceea ce este azi prezentat drept folclor este de fapt repetarea locală a unor creaţii din afara colectivităţii (folclorul devine ‘obiect de muzeu’).

–manifestările sociale locale au dispărut sau s-au alterat. Au devenit familiale, restrânse, mai mult prilej de etalare a bunăstării decît de creştere a coeziunii satului. Căsătoria nu se mai contractează la horă, sau la bal ci la discotecă. Rolul părinţilor în alegerea partenerului odraslei a scăzut drastic. Ceremonia nunţii s-a scurtat. Decesul este numai o problemă de familie. Schimbarea anului prilejuieşte anumite manifestări, care sunt dezbrăcate însă de conţinutul simbolic originar şi iau mai curând formă de carnaval. Manifestările sociale religioase au dispărut aproape complet, societatea s-a laicizat foarte accentuat.

–schimbarea raportului dintre om şi natură, laicizarea activităţilor agricole, intensificarea raporturilor cu restul societăţii (dispariţia multor credinţe, superstiţii şi a unei bogate literaturi cu acest subiect). Centrarea pe familie şi pe comunitate îşi reduce din forţă. În focul familia-nismului şi comunitar-ismului se instalează individual-ismul şi cel mult familia restrînsă. Modurile de gîndire ale colectivităţilor rurale sunt înlocuite cu modul de gîndire al societăţii urbane sau suburbane. În faţa unor fenomene ca Industrializarea, urbanizarea, ofensiva făcută de mass-media, tradiţia locală cedează, se estompează sau dispare, iar modurile de gândire care tind să se generalizaze sunt de tip urban sau suburban.

În România oraşele au apărut mult mai tîrziu ca în Europa de Vest.

Tîrgurile existente în perioadele mai vechi nu se deosebeau prea mult de zonele rurale înconjurătoare, iar modul de gîndire al tîrgoveţilor era asemănător cu cel al ţăranilor. Abia în a doua jumătate a sec. al XIX lea şi în sec. al XX lea oraşele devin un fenomen social semnificativ şi se constituie moduri de gîndire de tip urban.

b. Caracteristici ale modului de gândire urban:

–oraşele au o natură asociativă şi nu comunitară (ca la obştea sătească)

–populaţia este numeroasă, economia diversă, specializarea şi diferenţierea sunt extreme

–poziţiile pe care le deţin indivizii depind de performanţele individuale şi nu de poziţia socială a familiilor lor; colaborarea dintre indivizi este dictată de nevoi şi interese; viaţa este complicată depinzînd de o multitudine de raporturi cu instituţii, organizaţii şi asociaţii. Densitatea populaţiei este mare dar relaţiile sociale sunt slabe. Vecinătăţile sunt slabe, orăşenii se cunosc puţin între ei.

–Comportamentele sunt orientate după valori şi norme cosmopolite (europeniste), de aceea orăşanul din UE este aproape acelaşi în orice ţară componentă. Societatea urbană este fragmentată în numeroase grupuri aflate în relaţii de segregare (separare), competiţie sau chiar conflict. Unanimitatea din mediul ţărănesc este înlocuită de un sistem complex bazat pe majoritatea votului. Reglementarea vieţii sociale se face după legi şi norme scrise dar schimbătoare.

–modurile de gîndire specific oraşelor sunt predominant individualiste şi cosmopolite. Raportarea la comunitate este redusă sau nulă. Se pune accentul pe valoarea intelectuală, profesională şi educaţională. Drepturile omului, libertatea individului, inovarea economică, culturală sau politică sunt elemente centrale al vieţii urbane şi norma cu acceptarea socială cea mai largă.

MODURILE DE GÂNDIRE specifice colectivităţilor rurale tradiţionale şi cele specifice marilor oraşe nu pot fi contrapuse şi judecate în termeni pozitivi sau negativi. Am da dovadă de fariseism să deplângem idilica societate ţărănească şi să criticăm modurile de gândire şi de comportare din oraşe.

În România, mai ales între anii 1955–1975, a avut loc un amplu proces de industrializare şi urbanizare. Constrîngerile colectivizării, sărăcia din sate, au mînat milioane de ţărani spre oraş, în căutarea unui loc de muncă. Condiţiile de primire din oraşe erau precare, serviciile sociale pentru adaptarea migranţilor aproape inexistente. Noii orăşeni se stabilesc la periferia marilor oraşe, avînd un contact superficial cu cultura urbană autentică.

Mahalaua este mediul social cel mai precar, ea reuneşte necazurile satului cu aspectele negative ale oraşului. “Mitocanul“ şi “ţaţa“ -prototipurile comportamentale specifice- sunt defavorizaţii sorţii care încearcă cu disperare să evadeze spre o condiţie mai bună, fiind dispuşi să facă orice compromis pentru aceasta.

Modul de gândire din mahala se caracterizează prin:

–individualism (împins pînă la imoralitate)

–cosmopolitism eclectic (amestecat)

–toleranţă faţă de comportament (chiar deviant)

–grad mare de împrumut din alte culturi sau societăţi, în special aspecte negative

–mahalaua este la curent cu tot ce se întâmplă, dar nu pentru a corecta, ci pentru a eticheta; ea pretinde ca imoralitatea să fie transparentă, vădindu-şi caracterul profund nociv(dispare ruşinea faţă de păcat).

În comunism am asistat la o creştere considerabilă a suburbiilor şi chiar la un fenomen de suburbanizare a oraşelor ţării.

c. Comunismul a pretins pragmatic că este purtătorul unui nou mod de gândire şi şi-a manifestat în mod deschis ostilitatea faţă de oricare altul. Fiind în esenţă colectivist, ateist, uniformizator şi masificator, comunismul a atacat mai întîi modurile de gândire bazate pe ataşamentul faţă de comunitate, apoi şi pe cele individualiste de tip burghez. A atacat concomitent şi pe ţărani şi pe burghezi. Pe ţărani, care erau ataşaţi de comunitate şi familie, pe burghezi pentru că se opuneau masificării şi uniformizării. Muncitorii au fost mai favorizaţi, ei nu aveau nimic, decît forţa de muncă, ei au fost însă cei mai manipulaţi. Scopul ideologiei comuniste este de a-l lăsa pe individ singur în faţa aparatului politic–statal comunist. Mai mult decît atât, s-a încercat eliminarea ultimei speranţe a omului: Dumnezeu. Ateismul nu a fost asociat accidental Comunismului, ci decurge din însăşi esenţa acestuia.

Modul de gândire şi comportament comunist a fost impus prin mai multe căi:

–prin teroare, constrângere şi şantaj

–valorile şi normele comunismului au fost introduse în manualele şcolare, discursurile ştinţifice şi operele artistice

–sistemul de valori morale ale societăţii au fost răsturnate; în locul lor s-au introdus norme noi: loialitatea faţă de Partid, disponibilitatea de a călca peste orice atunci cînd Partidul o cere.

–valorile intelectuale au fost batjocorite sau minimalizate

–părinţii au fost dezorientaţi cu privire la valorile în care îşi educau copiii: în raport cu un muncitor incult dar dedicat Partidului, un om de ştiinţă era considerat un nimic.

–delaţiunea a creat în România o armată de milioane de denunţători şi informatori.

În logica comunistă pervertită, astfel de fapte păreau normale iar oamenii aceştia ce sunt azi deconspiraţi par că trăiesc un martiraj (pentru ‘cauza poporului’) neavînd nici un regret, fapt ce evidenţiază, o dată în plus, imensul potenţial de rău care a putut fi generat de modul de gândire comunist.

Cu toate acestea, modul de gândire comunist continuă să supravieţuiască. Nu putem aprecia în ce proporţie.

d. Modul de gândire în societatea post-comunistă de tranziţie

Dacă am încerca o identificare a modurilor de gîndire din perioada actuală am cons-tata o situaţie confuză şi contradictorie,coexistă mai multe moduri de gîndire, unele chiar opu-se, fără ca vreunul dintre ele să fie dominant.Asistăm la o încercare de revitalizare a modului de gîndire specific societăţii ţărăneşti; la o redimensionare a modurilor de gîndire urbane prin încercarea unei sinteze între cosmopolitism(europenism) şi tradiţionalismul românesc; la de-ruta şi reculul modului de gîndire comunist; la afirmarea agresivă a modului de gîndire şi de comportare suburban.Confuzia valorică, funcţionarea imperfectă a mecanismelor societăţii civile şi deficienţele de ordin legislativ permit o nouă ofensivă a mahalalei manifestată în estetica urbană, în vestimentaţie, în atitudini, mentalităţi şi limbaj.

Har Domnului că au început să se vadă tot mai mult şi elemente ale gîndirii specifice economiei de piaţă, bazate pe raţionalitate economică, pe principiile eficienţei,competiţiei şi individualismului.La acestea se adaugă şi semnele unui nou mod de gîndire pe care l-am putea denumi intelectual.Este vorba de un mod de gîndire ce încearcă să combine valorile autentice ale spaţiului românesc cu cele ale spaţiului universal(în special vest-european).Noua tehnocraţie are în vedere principiile general recunoscute ale democraţiei, pluralismului, tole-ranţa diversităţii, libertatea deplină a conştiinţei,importanţa valorilor intelectuale,manifestarea spiritului critic,reconstrucţia comunităţilor şi a statului de drept.

Acesta este modul de gîndire care se opune cel mai mult comunismului dar şi mahalagismului.

Vreme de mulţi ani de acum înainte în spaţiul românesc vor continua să coexiste şi să se înfrunte mai multe feluri de gîndire şi mai multe tipuri de comportament.

 

e. Post-modernism şi societatea globală

 

Începând cu ultimele două-trei decenii al veacului XX, istoricii, filozofii şi sociologii au considerat că s-a intrat într-un alt tip de societate: post-modernă / societatea cunoaşterii.

Relativ-ismul conceptual (al concepţiilor) şi axiologic (al valorilor), individual-ismul adus la extrem şi însingurarea umană, preponderenţa societăţii informaţionale caracterizată prin dez-voltarea fără precedent a calculatorului şi comunicaţiilor video au condus la o societate în care individul nu se mai regăseşte pe sine, pe semen şi pe Dumnezeu.

Comunitatea Europeană, un prim pas către “satul planetar“, ne oferă primele indicii ale unui fel nou de vieţuire la nivel global, în care realitatea pare a fi aceea de la televizor.

 

(prelucrare după : Prof. Dr. Ioan Mihăilescu, Sociologie generală, 2003,Ed. Polirom,Bucureşti)

 

Concluzii

Toate aceste faze ale dezvoltării modului de gândire românesc din generaţiile trecute până în zilele noastre sunt puncte de pornire către o strategie, sau a unui set de strategii, în abordarea modului de viaţă creştin pe care vrem să o facem acum, în România anului de graţie 2009.

 

Cele arătate mai sus, se constituie în unelte de lucru pentru a explica o serie de caracteristici ale Mişcării de reformă spirituale începute în B.O.R., în Bucureşti, la Biserica Sf. Ştefan ("Cuibul–cu–barză"),  in anii ‘20 ai veacului trecut - şi în care îşi are originea actuala B.E.R. -, precum şi comandamentele unei noi abordări, actuale, profesioniste, în vederea lucrării misionare practice, care ne stă înainte pentru anii care vin. (temă de reflecţie).