Studii / Cercetari - Studiu de caz
Index articol
Studii / Cercetari
Studiu de caz
DILEME ETICE ÎN CREŞTINISMUL ROMÂNESC DIN PERIOADA REGIMULUI COMUNIST ŞI POST-COMUNIST
O Reforma Moderna
Studiu biblic 'Planul de mantuire'
Toate paginile


Studiu de caz

Prezenta lucrare a fost expusă de Daniel-Gabriel Cuculea în cadrul mesei rotunde organizată la 31.08.2009 de Biserica Evanghelică Română, comunitatea "Măreţul Har" din Pucioasa.

Valori şi norme sociale în perioada de tranziţie

După 1990 au apărut în Romania multe studii despre caracteristicile poporului român. Nimic nou sub soare, în perioadele de criză creşte îngrijorarea socială, se multiplică întrebările şi îngrijorările. Consensul este clar conturat: starea României s-a degradat.

Vom prezenta o scurtă sinteză, obiectivă, tăioasă, ce rezultată din statisticile şi indicatorii ce susţin o stare anomică importantă (anomie=dezordine,dezorganizare), evidenţiind principalele îngrijorări care s-au manifestat în ţara noastră după 1990 cu privire la condiţia poporului român.

În vechiul regim nu se contenea cu laudele la adresa poporului român, care era cel mai bun, cel mai viteaz, cel mai inteligent şi creativ. Omul educat de PCR trebuia să fie deasupra tuturor păcatelor, trebuia să fie un înger comunist. Propaganda de partid funcţiona admirabil.

După Revoluţie, pentru a realiza parcă un echilibru, în special presa a insistat mai mult asupra defectelor noastre şi calităţile altor popoare.

Fiecare popor are calităţile şi defectele sale. Există desigur multe explicaţii.

Pornind de la aspectul istoric unii cercetători au supralicitat rolul elementelor străine privind degradarea morală şi socială a românilor. Este cunoscută apologia modelului satului arhaic românesc susţinut de poetul şi filozoful Lucian Blaga, ca şi literatura poporanistă a lui Rebreanu sau Sadoveanu, plină de măreţia românilor. O altă serie de lucrări, mai aproape de realitate, au scris I. Creangă, N.Filimon, I.L.Caragiale sau Marin Preda.

S-a enunţat teoria unei presupuse legături între progresul tehnologic şi regresul moralei, dar lucrul acesta nu a fost demonstrat. În schimb putem aprecia deplin justificat că perioada comunistă a accentuat unele defecte ale românilor şi a generat altele noi.

Valori” şi norme” în comunism

În comunism erau practici recunoscute:

incultura şi ignoranţa – considerate chiar atuuri

Delaţiunea (turnătoria) era un act patriotic’

Docilitatea faţă de superior şi duritatea faţă de un subaltern

Întreaga societate era învrăjbită: ţăranii împotriva muncitorilor, analfabeţii împotriva intelectualilor, părinţii împotriva copiilor, răufăcătorii împotriva oamenilor cinstiţi, necredincioşii (liber-cugetătorii) împotriva credincioşilor.

Acţiunea de degradare socială şi morală exercitată de puterea politică a fost posibilă datorită precarităţii condiţiilor economice de viaţă.

Din folclor a venit imaginea săracului cinstit şi a bogatului necinstit - imagini care au prins mai bine ca nici unde altundeva în Europa ca în ţara noastră.

Dar sărăcia nu este o garanţie a moralităţii nici bogăţia o dovadă a necinstei.

Studiile au arătat că mizeria economică coabitează cu mizeria socială şi morală. Oamenii terorizaţi de grija asigurării hranei au puţin timp pentru valorile morale şi religioase. Furtul, luarea şi darea de mită, înşelăciunea, devin astfel comportamente curente, degenerînd mai apoi în tîlhării şi crime.

Puterea politică comunistă nu numai că nu a stopat corupţia, dar, într-o anumită măsură, a şi încurajat-o şi a folosit-o în propriul beneficiu.

În perioada post-revoluţinară, de tranziţie, corupţia a devenit mult mai vizibilă şi a luat amploare. Mai mult decît atît, în anumite segmente ale vieţii sociale, marea corupţie tinde să se instituţionalizeze, ea tinde să devină o regulă socială.

Astfel unii cetăţeni se descurajază, îşi pierd încrederea în stat şi autoritate şi văd în extremism un mod de reinstaurare a ordinii şi justiţiei sociale.


Normele şi valorile perioadei de tranziţie

În condiţiile libertăţilor individului, a libertăţii presei şi a opiniei personale, procesul de degradare socială şi morală nu aputut fi oprit de nici o forţă politică, instituţie sau grupare socială.

În alte ţări Biserica a jucat un rol important de catalizator al valorilor morale şi sociale, precum în Polonia, Grecia, ţările nordice.

În ţara noastră instituţiile religioase au jucat un rol relativ slab asupra moralităţii publice şi asupra orientării relaţiilor sociale. În cadrul ortodoxismului, educaţia morală şi religioasă făcută de Biserică a fost aproape neglijabilă. Cunoştinţele privind religia creştină erau rudimentare la majoritatea celor ce se declarau credincioşi, fiind transmise mai mult pe cale folclorică. Concepţia religioasă a ortodocşilor a fost şi rămâne un bizar amestec de creştinism, elemente precreştine şi folclor; un amestec cu foarte multe variante locale. Ceremonialurile ocazionale legate de familie au rămas simple ritualuri, fără o semnificaţie spirituală deosebită.

 

Situaţia este oarecum diferită în cadrul cultelor neoprotestante, care şi-au concentrat activitatea asupra moralităţii individuale şi colective şi asupra raporturilor sociale. Acest lucru a atras reacţii puternice din partea statului comunist, care a marginalizat unele culte sau le-a interzis.

Pierderea unor credincioşi de către BOR a nu s-a datorat numai propagandei ateiste, dar şi propriilor slăbiciuni:

- neinplicarea în apărarea credincioşilor

- slaba pregătire teologică

- abaterile de la normele canonice a unor slujitori

- absenţa unei politici sociale

- abdicarea slujitorilor de la misiunea creştină originară: apărarea săracilor şi a celor asupriţi

 

După 1990, Biserica (în general)a dobîndit o nouă vitalitate. Nu putem măsura impactul dar vedem că există o serie de fapte în domeniul religios care nu pot să nu producă efecte:

- intensificarea frecventării slujbelor religioase

- educaţia religioasă în şcoli, unităţi preşcolare şi şcolare organizate de culte

- mărirea numărului de biserici şi parohii

- creşterea numărului şi ponderii tinerilor care participă la activităţi religioase

 

BOR are în plus, următoarele activităţi specifice:

- dezvoltarea activităţilor sociale şi medicale

- dezvoltarea unei puternice reţele Radio-TV la nivel naţional

- implicarea publică în probleme ce privesc moralitatea (de exemplu: în lupta împotriva pornografiei, homosexualităţii sau sinuciderii din motive medicale).

 

Biserica a continuat să rămînă instituţia care se bucură de cea mai mare încredere în rîndul românilor (deşi, este evidentă confuzia dintre Dumnezeu şi instituţia care îl reprezintă, Biserica).

 

Există însă şi pericolul permanent al tentaţiei manipulării politice a sentimentului religios sau a legitimării biblice a unor acte politice, din partea politicienilor.

 

ŞCOALA ar fi trebuit să fie una dintre principalele instituţii de educaţie morală şi civică. Dar în comunism nu a fost aşa. Dimpotrivă, mai ales în ultimii ani ai regimului, şcoala românească s-a rezumat în a inocula servilismul faţă de Partidul unic şi a unui naţionalism agresiv în numele patriotismului.

În prezent, rolul formativ al şcolii devine tot mai mult subiect de îngrijorare publică, iar politicile implementate de diversele guverne ce s-au succedat la putere nu fac decât să mărească confuzia şi deruta elevilor şi părinţilor deopotrivă. Subfinanţarea, lipsa de pregătire a unor cadre didactice, slaba implicare a comunităţii locale dar şi concesiile valorice făcute în unele manuale şcolare sunt evidente.

Conflictele dintre educaţi şi educatori devin tot mai semnificative dacă avem în vedere că ele sau produs şi se mai produc încă nu numai în şcoli dar şi în familii. Cauzele sunt multiple: precaritatea condiţiilor economice, slaba pregătire a părinţilor, lipsa de supraveghere a copiilor, supraîncărcarea activităţii mamelor, educaţia predominant stradală a minorilor. În multe familii s-a produs o ruptură de încredere între părinţi şi copii.

Conflictul între valori existent în comunism se menţine şi azi, dar capătă noi valenţe. Dacă în trecut părinţilor le era greu să explice cum munca nu mai era apreciată, ci delaţiunea şi lipsa de scrupule în a duce la îndeplinire sarcinile de partid, comportamentul duplicitar, favoritismul şi mita, astăzi, în societatea democratică cu care ne lăudăm, aceste lucruri par cu mult mai greu de explicat. În plus, noile bogăţii particulare clădite după 1990, pe fundalul ideologiei folclorice şi a demersurilor manipulative a unor politicieni au crescut deruta în şcoală, în familie şi în Biserică. Ideea că rolul performanţei şcolare şi profesionale a scăzut în detrimentul bogăţiei şi al apartenenţei la un grup de influenţă; au crescut abandonul şcolar şi devianţa juvenilă, dar şi decăderea rolului şi locului şcolii în societate.

Anchete sociologice din anii 1998-2000 arată că majoritatea famiilor din societate îşi orientează acţiunea socializatoare în conformitate cu normele şi valorile convenabile din punct de vedere social.

 

Frânarea degradării morale şi sociale a fost încercată (cu un anume succes) în perioada regimului trecut de câtre personalităţi culturale, ştiinţifice şi religioase care au adus un binevenit aspect critic, denunţînd tarele orînduirii totalitare.

În mod curios, după 1990, o parte a dezidenţilor fie au intrat în rîndul noilor autorităţi politice locale sau centrale, fie se complac în anonimat, epuizîndu-şi parcă energia.

Rolul intelectualilor ar trebui privit şi din perspectiva acţiunii mijloacelor de informare în masă. Intelectualul jurnalist este o specie aparte cu un fabulos impact la mase, într-o epocă în care imaginea de la televizor devine cea mai puternică forţă manipulatoare. Ori, pentru România, unde mijloacele de informare private fac şi desfac totul, este importantă dimensiunea posibilităţii de autocenzurare a mesajelor, cel puţin pentru a nu promova antivalori şi producţii suburbane.

Enumerarea manifestărilor care alcătuiesc procesul degradării morale actuale este lungă şi foarte cunoscută.

Munca făcută de mântuială pare să devină o caracteristică a tuturor profesiilor; munca este văzută ca o pedeapsă, ca un blestem şi nu ca un mijloc de afirmare în societate. Fenomenele de corupţie, nepotism, clientelism devin tot mai vizibile. Infracţionalitatea a atins niveluri alarmante. Ne occidentalizăm preluând ce are mai rău Occidentul; îi respingem pe toţi cei ce vor să ne ajute, afirmîndu-ne originalitatea, care în cele mai multe cazuri, este neplăcută şi dramatică.

 

Societatea românească are nevoie de o reconstrucţie morală şi socială. Se vorbeşte mult despre aceasta dar se face foarte puţin. Dar dacă reconstrucţia morală şi socială nu se va împlini, riscăm să ne compromitem grav şansele de supravieţuire. Putem folosi ca izvoare atât colectivităţi umane autohtone mai puţin alterate (cum sunt unele din mediul rural montan), dar şi noile coduri configurate de marile civilizaţii ale lumii, fără să urmărim o imitaţie servilă, aşa cum s-a mai încercat în secolul trecut.

Ce ar trebui să facă şcoala, familia, Biserica, instituţiile culturale, politice, juridice?

Toate trebuie să-şi îndeplinească rolul social pentru care au fost create !

În această lucrare de reconstrucţie morală şi socială un rol important revine Tinerilor şi Intelectualilor.Tinerilor – pentru că ei au fost mai puţin afectaţi de tarele care au distrus generaţii; intelectualilor – pentru că ei, prin natura activităţii lor, pot fundamenta ştiinţific şi axiologic reconstrucţia şi pot oferi criteriile de apreciere valorică.

 

(prelucrare după Prof. dr.Ioan Mihăilescu, Sociologie Generală, 2003, Ed.Polirom, Bucureşti)